Despre platforma de e-learning Edu.OAR

Platforma de Edu.OAR, este spațiul dedicat materialelor de formare continuă realizate atât de Ordinul Arhitecților cât și de parteneri internaționali - webinarii, cursuri online, workshop-uri, podcast-uri etc. – cumulate și organizate pe diverse teme și subiecte. Întregul catalog de materiale este accesibil membrilor OAR, indiferent de nivelul de pregătire, și poate fi urmărit în ritmul propriu al fiecăruia și astfel integrat cu ușurință în rutina profesională.

Misiunea Edu.OAR

Platforma Edu.OAR are misiunea de a aduna și pune la dispoziție materiale de dezvoltare profesională continuă de calitate, actuale și relevante pentru arhitecți, aliniate la domeniile de competențe, abilități și cunoștințe cerute la nivel internațional.

OAR consideră că activitățile de formare profesională continuă în rândul arhitecților influențează și garantează calitatea mediului construit. Transformările și inovațiile din domeniile cultural, tehnologic, social sau economic configurează relația dintre arhitectură - societate - mediul înconjurător și modul în care concepem, comunicăm și producem arhitectură.

Platforma Edu.OAR și materialele ce sunt puse la dispoziție reprezintă astfel un instrument de menținere și îmbunătățire a propriei culturi profesionale și de actualizare a cunoștințelor despre mediul construit și componentele sale, care înregistrează o evoluție permanentă.

Ca obiectiv, platforma facilitează accesul la informație pentru arhitecți, stimulează și răspunde la nevoile de dezvoltare profesională a arhitecților printr-un conținut adaptat contextului național și aliniat la standarde internaționale. De asemenea, acest instrument furnizează spațiul și condițiile pentru arhitecți de a-și gestiona și planifica propriul parcurs de dezvoltare continuă și pentru integrarea acestuia în rutina profesională.

Platforma de e-learning a fost lansată în baza planului Național de Dezvoltare Continuă al Ordinului Arhitecților din România. Conținutul platformei este în mod constant actualizat conform indicațiilor stabilite în document și aprobate în cadrul Consiliului Național al Arhitecților.

Planul Național de Dezvoltare Continuă al Ordinului Arhitecților din România și procedura de aprobare pot fi consultate la următorul link:

Beneficii

  • Actualizarea și diversificarea cunoștințelor și competențelor, lărgirea ofertei de servicii pentru beneficiari și societate.
  • Extinderea orizontului profesional, gestionarea și planificarea carierei în funcție de domeniile de interes.
  • Posibilitatea de a acumula cunoștințe în diverse arii de interes profesional care nu au putut fi acoperite prin practică.
  • Creșterea competitivității într-o piață dinamica.