În cadrul acestui webinar, Ana Lavan, avocat partener SCPA Firon Bar-nir, și Ana Zagor, avocat asociat senior SCPA Firon Bar-nir, împreună cu arh. Alexandru Găvozdea, președinte OAR, prezintă și explică modelele de contracte de proiectare pe care OAR le pune la dispoziția membrilor săi și publicului larg.
Prezentarea și dialogul în baza acestor contracte se vor axa pe următoarele puncte:
- Modele de contracte și cui se adresează. Criterii orientative de selectare a modelului de lucru;
- Obiectul și conținutul contractelor: Misiunile arhitectului, clauze subînțelese în contracte (Codul civil, legislația specială), clauze neuzuale în contracte;
- Structurarea relațiilor între arhitect/specialiști/client (riscuri, responsabilități). Răspunderea arhitectului. Modalități de reducere a expunerii;
- Remedii pentru neexecutarea contractului. Pârghii legale și comerciale.
Ana Lavan - Avocat Partener SCPA Firon Bar-Nir
Ana Lavan are o experiență de 18 ani ca avocat în Baroul București, iar aria sa de expertiză acoperă domeniul imobiliar, precum și pe cele conexe, concentrându-se pe industria hotelieră și pe domeniul urbanismului și construcțiilor.
Ana oferă clienților asistență în toate fazele dezvoltării proiectelor, de la evaluarea în vederea achiziției, stabilirea strategiei de urbanism și autorizare, pe parcursul procesului de avizare, finanțare, ofertare, contractare și edificare, și până la punerea în funcțiune și, ulterior, cu privire la aspectele operaționale.
Ana deține o bogată experiență în industria hotelieră, asistând clienți în acest domeniu atât în România, cât și în Serbia, Grecia și Cipru. Ana acoperă, de asemenea, aspecte de drept societar și comercial și este implicată în tranzacții M&A.
Ana Zagor - Asociat senior SCPA Firon Bar-Nir
Ana Zagor are o experiență de 7 ani în Baroul București, iar domeniile sale principale de practică sunt drept societar și comercial și drept imobiliar. Ana a fost implicată în mai multe proiecte imobiliare importante, iar experiența sa în domeniul dreptului imobiliar include redactarea și asistența la negocierea diverselor tipuri de contracte, inclusiv a contractelor de vânzare, de închiriere, de prestări servicii, de proiectare și construire și altor tipuri de acorduri comerciale, precum și asistența în legătură cu respectarea normelor și reglementărilor aplicabile autorizării construirii.
Expertiza Anei include și asistență oferită în domeniul industriei hoteliere, în vederea obținerii avizelor necesare în scopul operării, în vederea soluționării unor aspecte operaționale și de conformitate, inclusiv din punct de vedere al clasificării turistice și aspecte de reglementare audio-vizuală.
Modulul contractare cuprinde o colecție de materiale care explică procesul și cadrul legislativ de structurare sistemului de relații specific activității de proiectare între toți actorii implicați – arhitecți, ingineri, clienți – și modalitățile prin care acest proces/cadru legislativ asigură echitabilitatea între părți, echilibrarea intereselor și a calității procesului de proiectare și în același timp a produsului de arhitectură.
Dacă ai deja un cont, te rugăm să te autentifici folosind formularul din partea de jos a paginii. Dacă nu ai încă un cont în platformă, te rugăm să ne contactezi și îți vom crea unul. Lista membrilor OAR este sincronizată periodic cu baza de date Edu pentru ca toți membrii OAR să poată avea cu ușurință acces. Dacă nu ești un membru nou al Ordinului Arhitecților, probabil ai deja pe e-mail un mesaj cu invitația și datele de autentificare.
După încheierea fiecărui material, platforma poate emite un certificat de participare cum este cel din exemplul alăturat.
Poți viziona acest material indiferent de oră, ori de câte ori dorești.
După parcurgerea materialului, îți poți descărca Diploma de participare.
Poți oferi feedback astfel încât materialele viitoare să reflecte nevoile de dezvoltare profesională.
Pentru materialele în format audio-video, live, on-line, este necesar ca fiecare participant să:
- Dețină un dispozitiv electronic de tip calculator sau telefon mobil, o conexiune bună la internet și microfon (opțional: căști și cameră web)
- Descarce aplicația Zoom pe dispozitivul de pe care se va accesa materialul on-line.
Pentru materialele în format audio-video, înregistrate, disponibile on-line, este necesar ca fiecare participant să:
- Dețină un dispozitiv electronic de tip calculator sau telefon mobil, o conexiune bună la internet "
Rating și aprecieri
5
Apreciate
István Szvinyuk
excelent
apreciez foarte mult initiativa de a impartasi informatii in acest fel, de a promova un mod de abordare sanatos recomand
Nicolae Potîng
Informatii utile
Apreciez disponibilitatea doamnelor de a intra in detaliu referitor la aspecte legale contractelor si pentru modul accesibil in care au tratat un subiect amplu aferent profesiei in care activam.
Evaluează acest material