
Firmitas. Utilitas. Venustas.
Mai sunt acestea niște deziderate de actualitate în construcții?
Cum putem economisi ore și ore de lucru, încă din faza de concept, evitând ajustări radicale de soluție impuse de reglementări?
Prin această nouă serie de webinarii cu rol de introducere în Sistemul Calității în Construcții, ne propunem să oferim o perspectivă clară și aplicată asupra principiilor care guvernează proiectarea conformă. Seria este concepută ca un instrument de sprijin pentru arhitecți, ingineri și verificatori tehnici, dar mai ales pentru arhitecții stagiari, care vor găsi aici un cadru coerent pentru înțelegerea cerințelor fundamentale și a modului în care acestea pot fi integrate încă din fazele incipiente ale proiectului.
Fiecare webinar abordează două teme fundamentale, structurate pentru a evidenția aspectele cele mai comune, dar și cele mai utile în mod direct — acele principii care, aplicate timpuriu, salvează timp, reduc riscuri și cresc calitatea proiectelor.
Invitat: arh. Mihai Roșca - arhitect, verificator și expert tehnic atestat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pe mai multe domenii fundamentale (B1, Cc, D, E, F).
Seria „Introducere în problematica cerințelor fundamentale de calitate în construcții” are ca scop formarea unei înțelegeri unitare și aplicate asupra celor mai importante cerințe ce stau la baza procesului de proiectare și verificare.
Tematica este împărțită în mai multe webinarii consecutive:
Prin abordarea acestor teme, ne dorim să consolidăm baza profesională a arhitecților și să oferim repere clare pentru conformarea la reglementările actuale, astfel încât deciziile din etapa de concept să fie bine fundamentate, iar procesul de proiectare să fie mai eficient și mai predictibil.
Modulul cuprinde o serie de materiale care explică și pun în discuție industria construcțiilor din punct de vedere legislativ, organizațiile și organele administrative, regulamente și documente general-obligatorii fundamentale pentru construcții și proiectarea de arhitectură, moduri de aplicare și conformare în procesul de design.

Dacă ai deja un cont, te rugăm să te autentifici folosind formularul din partea de jos a paginii. Dacă nu ai încă un cont în platformă, te rugăm să ne contactezi și îți vom crea unul. Lista membrilor OAR este sincronizată periodic cu baza de date Edu pentru ca toți membrii OAR să poată avea cu ușurință acces. Dacă nu ești un membru nou al Ordinului Arhitecților, probabil ai deja pe e-mail un mesaj cu invitația și datele de autentificare.
Pentru materialele în format audio-video, live, on-line, este necesar ca fiecare participant să:
- Dețină un dispozitiv electronic de tip calculator sau telefon mobil, o conexiune bună la internet și microfon (opțional: căști și cameră web)
- Descarce aplicația Zoom pe dispozitivul de pe care se va accesa materialul on-line.
Pentru materialele în format audio-video, înregistrate, disponibile on-line, este necesar ca fiecare participant să:
- Dețină un dispozitiv electronic de tip calculator sau telefon mobil, o conexiune bună la internet "