Introducere în problematica cerințelor fundamentale de calitate în construcții - Modulul II

Ep. 5 - „Cu bune și cu rele”: exemple de subansambluri existente, comentate
Lector:

dr. arh.Ana-Maria Dabija


Lungime: 175 min

Descriere

Introducere în problematica cerințelor fundamentale de calitate în construcții - Modulul II

Seria de webinarii dedicate principiilor de bază care salvează timp și clarifică procesul de proiectare

Prin această nouă serie de webinarii cu rol de introducere în Sistemul Calității în Construcții, ne propunem să oferim o perspectivă clară și aplicată asupra principiilor care guvernează proiectarea conformă. Seria este concepută ca un instrument de sprijin pentru arhitecți, ingineri și verificatori tehnici, dar mai ales pentru arhitecții stagiari, care vor găsi aici un cadru coerent pentru înțelegerea cerințelor fundamentale și a modului în care acestea pot fi integrate încă din fazele incipiente ale proiectului.

Acest episod face parte din Modulul II al seriei de cursuri „Introducere în problematica cerințelor fundamentale de calitate în construcții”, inițiată de Ordinul Arhitecților din România. 

Cursul a fost susținut live și înregistrat la Casa Ion Mincu (sediul OAR), în prezența unui public restrâns în sală, pe baza completării unui formular de participare. Acesta prezintă contextul legislativ al cerinței B1, cu accent pe siguranța și accesibilitatea în exploatare, și oferă repere utile pentru aplicarea cerințelor încă din fazele incipiente ale proiectării.

Episodul 5 – „Cu bune și cu rele”: exemple de subansambluri existente, comentate

Invitat: dr. arh. Ana-Maria Dabija - din partea „Dabija și Asociații. Asociație de Formare continuă”.

Ana-Maria Dabija este arhitect, expert tehnic și verificator atestat, fondator al Asociației de formare și dezvoltare profesională continuă „Dabija și Asociații”. Cu peste patru decenii de experiență, a format circa 6000 de studenți, a coordonat 19 doctorate, a publicat peste 10 cărți de specialitate (în română și engleză, inclusiv la Springer Nature) și peste 100 de articole, fiind un reper în domeniul reglementărilor tehnice și al educației profesionale.

Detalii despre structura seriei

Seria „Introducere în problematica cerințelor fundamentale de calitate în construcții” are ca scop formarea unei înțelegeri unitare și aplicate asupra celor mai importante cerințe ce stau la baza procesului de proiectare și verificare.

Tematica este împărțită în două module a câte 3 episoade consecutive:

➔ Modulul I, susținut de Mihai Roșca:

  • Episodul 1: Despre Sistemul Calității, Cadrul Legal, Elaborarea și Verificarea proiectelor, Igienă, Sănătate și Mediu Construit
  • Episodul 2: Economie de energie și Izolare termică. Protecție împotriva zgomotului pentru clădiri  
  • Episodul 3: Principii generale privind securitatea la incendiu și Modificări de interes general în noul Normativ - P118-1/2025

➔ Modulul II, susținut de „Dabija & Asociații - Asociație de Formare continuă”:

  • Episodul 4: Context legislativ al cerinței de siguranță și accesibilitate în exploatare - alături de dr. arh. Bogdan Bănică, „Dabija & Asociații. Asociație de Formare continuă”
  • Episodul 5: Cu bune și cu rele: exemple de subansambluri existente, comentate - dr. arh. Ana-Maria Dabija, „Dabija & Asociații. Asociație de Formare continuă”
  • Episodul 6: Discuții și exemple de aplicare a cerințelor B1 pe diferite elemente ale construcției - dr. arh. Radu Sfinteș, „Dabija & Asociații. Asociație de Formare continuă”

Prin abordarea acestor teme, ne dorim să consolidăm baza profesională a arhitecților și să oferim repere clare pentru conformarea la reglementările actuale, astfel încât deciziile din etapa de concept să fie bine fundamentate, iar procesul de proiectare să fie mai eficient și mai predictibil.

Legislație și normative

Modulul cuprinde o serie de materiale care explică și pun în discuție industria construcțiilor din punct de vedere legislativ, organizațiile și organele administrative, regulamente și documente general-obligatorii fundamentale pentru construcții și proiectarea de arhitectură, moduri de aplicare și conformare în procesul de design.

Cum poți avea acces la materialele Edu

Dacă ai deja un cont, te rugăm să te autentifici folosind formularul din partea de jos a paginii. Dacă nu ai încă un cont în platformă, te rugăm să ne contactezi și îți vom crea unul. Lista membrilor OAR este sincronizată periodic cu baza de date Edu pentru ca toți membrii OAR să poată avea cu ușurință acces. Dacă nu ești un membru nou al Ordinului Arhitecților, probabil ai deja pe e-mail un mesaj cu invitația și datele de autentificare. 

Detalii tehnice

Pentru materialele în format audio-video, live, on-line, este necesar ca fiecare participant să:  
-  Dețină un dispozitiv electronic de tip calculator sau telefon mobil, o conexiune bună la internet și microfon (opțional: căști și cameră web)
-  Descarce aplicația Zoom pe dispozitivul de pe care se va accesa materialul on-line.  

Pentru materialele în format audio-video, înregistrate, disponibile on-line, este necesar ca fiecare participant să:  
-  Dețină un dispozitiv electronic de tip calculator sau telefon mobil, o conexiune bună la internet "